Recenzie: Damnation

De mult timp tot spun că o să mă uit la Damnation, dar mereu a intervenit câte ceva și am tot amânat momentul. Până la urmă am reușit să am un weekend liber și a fost perfect pentru serial. Tot ce știam despre serial era faptul că părea să fie un fel de western și că unul dintre personajele principale părea să fie un predicator.

”Damnation este 1/3 Clint Eastwood, 1/3 John Steinbeck și 1/3 James Ellroy” – Tony Tost (creatorul serialului)

M-am pus frumos în fața calculatorului, am intrat pe Netflix , i-am dat play și am fost pur și simplu captivat de serial. Damnation este un western modern cu un strop de religie și propagandă comunistă. Serialul se petrece în 1930 în Iowa, în și pe lângă Holden Country. Damnation are la bază greva fermierilor din 1930 și își creează ficțiunea în jurul evenimentelor petrecute în perioada respectivă.

Personajele principale sunt Seth Davenport, un om cu un trecut violent care se dă drept predicator și soția lui. Cei doi încearcă să îi ajute pe fermieri să își vândă alimentele la un preț corect. În opoziție se află un anume spărgător de greve/agent Pinkerton Creeley Turner. Acesta este angajat de industrialiști pentru a pune capăt agitației cât mai repede și cât mai discret.

Seth Davenport (Killian Scott), un predicator enigmatic cu un trecut misterior
Biserica și bordelul

Biserica joacă un rol important în serial. Este locul în care Seth își desfășoară activitatea și locul în care fermierii se adună și se organizează. În opoziție se află bordelul local, locul în care se instalează Creeley Turner și locul din care își planifică mișcările și din care primește ordine prin telefon.

Ce mi-a plăcut la Damnation este faptul că nimic nu este chiar ceea ce pare. Sunt extrem de multe personaje interesante, iar majoritatea au legături și povești ascunse – povești care sunt explorate pe parcursul sezonului.

Tot pe parcursul sezonului facem cunoștiință cu vărul la reducere al Ku Klux Klan, anume Black Legion (practic ediția pe negru a grupului rasist), o femeie în căutarea lui Seth, un șerif corup, un jurnalist sfiosc și o prostituată de culoare. Toate personajele sunt unice în felul lor și fiecare are câte ceva de spus. Mai mult de atât, toți au păreri și opinii despre ceilalți, iar toate relațiile ăstea dintre personaje fac serialul extrem de captivant.Creeley Turner (Logan Marshall-Green) și secretara lui, Bessie Louvin (Chasten Harmon)

Acțiunea serialului se desfășoară într-un ritm constant,  mereu se întâmplă ceva pe undeva și ăsta este farmecul lui Damnation. Sunt atât de multe fire narative urmărite pe parcursul sezonului, fiecare personaj secundar are un secret sau o legătură cu celelalte încât este chiar greu să te plictisești.

Adevărata tragedie a lui Damnation

Din păcate serialul nu a atras suficienți oameni în fața televizoarelor și a fost anulat după primul sezon. Este o  tragedie pentru că serialul avea potențial, iar finalul sezonului este cu adevărat epic și deschis unui nou sezon plin de acțiune. Partea bună este că majoritatea poveștilor secundare au o concluzie. Partea rea este că povestea principală nu s-a terminat, iar soarta soților Davenport rămâne un mister.

În concluzie consider că serialul merită urmărit. Nu este perfect, dar fiecare episod este destul de bun și captivant. Cu o intrigă bună și suficiente scene de acține, consider că Damnation a fost oprit înainte să apuce să strălucească cu adevărat.

Recenzie: Camera 701 – Cuibul Artiștilor

Merg la Cuibul Artiștilor cu mare drag de fiecare dată. Este unul dintre cele mai plăcute locuri și cu siguranță unul din preferatele mele. Cuibul vrea să ofere teatrului noua generație de aur de spectatori. Ideea este că am mai fost la o piesă fain și vreau să vă povestesc cum a fost.

Patru povești în camera 701

Piesa se numește Camera 701, este cea mai lungă piesă pe care am văzut-o la Cuib. Are undeva peste o oră și 20 de minute, destul de aproape de o oră și jumătate. Motivul pentru care piesa este atât de lungă este faptul că este o antologie.

”Personajul principal” în Camera 701 este chiar camera, este singurul lucru care rămâne constant în toată piesa (formată  din 4 povești). Cele 4 povești din păcate nu cred că au nume, dar o să le enumăr eu, spoiler alert – toate sunt extrem de amuzante, dar clar nu pentru toată  lumea.

În prima poveste facem cunoștiință cu un tip foarte amuzant și extrem de ciudat și un dansator de striptease. În a doua poveste din Camera 701 întâlnim o menajeră părăsită de iubit care vrea să se sinucidă și un fotograf paparazzo care trebuie să lucreze în noaptea de Revelion. În a treia poveste  intră în camera de hotel o sefă beată cărată de o subalternă deloc beată, iar în ultima poveste întâlnim doi tineri căsătoriți, dar soțul pare să fie puțin cam gay.

Mai mult decât o simplă comedie

Toate cele 4 povești sunt amuzante în felul lor. Toate au ceva care le face amuzante: comic de situație, comic de caracter sau pur si simplu faptul că personajele interacționeaza cu audiența, dar mai este ceva în piesă, dacă ești suficient de atent(ă). Toate personajele sunt singure în felul lor și oarecum destul de triste din cauza asta. Iar lucrul ăsta te face să te gândești puțin la ce însemnă singurătatea cu adevărat. Este un detaliu pe care poți să îl treci foarte ușor cu vederea, dacă nu ești atent. Din comentariile pe care le-am citit nu cred că toată lumea a prins elementul ăsta din piesă.

O piesă bună, dar nu pentru toată lumea

În concluzie, Camera 701 este o piesă bună, dar nu o să fie apreciată de absolut toată lumea. Este diferită de o comedie clasică și nu este genul de piesă la care doar râzi și atât. Te face puțin să te gândești, iar ăsta nu poate să fie decât un lucru bun.