Merg la Cuibul Artiștilor cu mare drag de fiecare dată. Este unul dintre cele mai plăcute locuri și cu siguranță unul din preferatele mele. Cuibul vrea să ofere teatrului noua generație de aur de spectatori. Ideea este că am mai fost la o piesă fain și vreau să vă povestesc cum a fost.
Patru povești în camera 701
Piesa se numește Camera 701, este cea mai lungă piesă pe care am văzut-o la Cuib. Are undeva peste o oră și 20 de minute, destul de aproape de o oră și jumătate. Motivul pentru care piesa este atât de lungă este faptul că este o antologie.
”Personajul principal” în Camera 701 este chiar camera, este singurul lucru care rămâne constant în toată piesa (formată din 4 povești). Cele 4 povești din păcate nu cred că au nume, dar o să le enumăr eu, spoiler alert – toate sunt extrem de amuzante, dar clar nu pentru toată lumea.
În prima poveste facem cunoștiință cu un tip foarte amuzant și extrem de ciudat și un dansator de striptease. În a doua poveste din Camera 701 întâlnim o menajeră părăsită de iubit care vrea să se sinucidă și un fotograf paparazzo care trebuie să lucreze în noaptea de Revelion. În a treia poveste intră în camera de hotel o sefă beată cărată de o subalternă deloc beată, iar în ultima poveste întâlnim doi tineri căsătoriți, dar soțul pare să fie puțin cam gay.
Mai mult decât o simplă comedie
Toate cele 4 povești sunt amuzante în felul lor. Toate au ceva care le face amuzante: comic de situație, comic de caracter sau pur si simplu faptul că personajele interacționeaza cu audiența, dar mai este ceva în piesă, dacă ești suficient de atent(ă). Toate personajele sunt singure în felul lor și oarecum destul de triste din cauza asta. Iar lucrul ăsta te face să te gândești puțin la ce însemnă singurătatea cu adevărat. Este un detaliu pe care poți să îl treci foarte ușor cu vederea, dacă nu ești atent. Din comentariile pe care le-am citit nu cred că toată lumea a prins elementul ăsta din piesă.
O piesă bună, dar nu pentru toată lumea
În concluzie, Camera 701 este o piesă bună, dar nu o să fie apreciată de absolut toată lumea. Este diferită de o comedie clasică și nu este genul de piesă la care doar râzi și atât. Te face puțin să te gândești, iar ăsta nu poate să fie decât un lucru bun.